Mini Autobiografie

 

Am apărut la 2 mai 1937 în oraşul Roman. Tata şi mama au fost părinţii mei. Spun au fost, pentru ca, între timp, au murit. Tata mai demult, în 1941, pe când eu aveam doar patru ani, ca ofiţer în armata română, în luptele pentru Odesa din timpul celui de al doilea Război Mondial. El, nu eu. Eu am rămas doar cu o pată în plus în dosarul de cadre. Mama a trăit 82 de ani, adică până în 1990.

Ca să nu fiu singur pe lume, m-am căsătorit. Asta s-a întâmplat demult. Nu avem copii, aşa că, acum, eu şi Margareta – aşa o cheamă pe soţia mea -  suntem, împreună, singuri pe lume, amândoi pensionari. Ea este medic şi eu inginer. Cred că această diferenţă a fost benefică, fiindcă nu aveam de la ce să ne certăm pe chestiuni profesionale. În schimb, ne-am informat reciproc cu noţiuni generale din specialitatea fiecăruia. Este totuşi de presupus că eu am fost mai interesat de medicină decât ea în inginerie.

Marea majoritate a timpului am lucrat ca informatician la Centrul Teritorial de Calcul Electronic din Braşov. Înainte de asta am mai lucrat la instituţia similară din Ploieşti, la Institutul Judeţean de Proiectări din aceeaşi localitate şi la câteva întreprinderi. Aveam deci ceva experienţă când am intrat in informatică, ceea ce mi-a conferit un enorm avantaj, fiindcă ştiam la ce se pot folosi calculatoarele. Eram, pe de altă parte, suficient de tânăr să pot asimila noi cunoştinţe. În plus, eram dornic să fac ceva, aşa că m-am avântat cu tot elanul în noua mea profesiune. Am fost bun! Pot afirma acest lucru, cu certitudine şi . . . modestie. Cea mai bună dovadă este numărul răuvoitorilor ce creşteau necontenit.

După ce m-am lămurit că, într-un stat comunist, informatica nu poate avea o soartă diferită de a celorlalte domenii de activitate, m-am apucat de pictură. Arta mă preocupa demult. Ori de câte ori aveam prilejul, vizitam muzee şi expoziţii, aveam acasă o colecţie de albume cum nu am văzut la nici un artist profesionist, dar nu mă gândeam că eu aş fi capabil să pictez. Consideram că nu este meseria mea, eu sunt inginer. Cum însă ingineria ce mi-o imaginasem ca student nu se potrivea celei din viaţa reală, a venit un moment în care m-am hotărât să-mi încerc forţele şi în pictură. În fond, îmi mai schimbasem odată meseria; din inginer mecanic am devenit informatician. M-a încurajat şi explicaţia unei personalităţi ştiinţifice la întrebarea pusă într-un interviu televizat: cum se face că îşi păstrează vitalitatea la o vârstă înaintată? Răspunsul a fost: „mi-am schimbat profesiunea la 50 de ani; a fost o provocare ce m-a mobilizat.” Evident, am citat din memorie. De fapt, nu-şi schimbase profesiunea, ci doar specialitatea. Eu nici măcar nu mi-am schimbat-o, fiindcă am continuat să lucrez ca informatician şi încă mai lucrez şi azi la propria-mi firmă, înfiinţată în 1991, ci doar mi-am suplimentat activitatea. Nu a fost un simplu hobby, pentru că şi aici am luat lucrurile în serios. Poate că ar  trebui să precizez că 2 mai, data la care m-am născut, este în zodia taurului, caracterizat prin faptul că munceşte ca boul. Nu am urmat vreo şcoală populară de artă – de unde îmi era clar că nu aveam nimic de învăţat – ci am căutat şi găsit contactul, chiar prietenia, unor profesionişti, de la care am învăţat aşa cum aş fi făcut-o în facultate. Chiar dacă nu am realizat capodopere, nu am făcut artă naivă şi nici kitsch-uri. Prima expoziţie personală a fost în 1987. A fost una de portrete. O vreme, am făcut expoziţii aproape în fiecare an. Între 2001 şi 2007 am avut atelier şi galerie în centrul Braşovului, chiar pe strada Republicii. De câtva timp nu mai pictat, pentru că nu mai am atelier. Proprietarul şi-a revendicat spaţiul, dar sper să găsesc o soluţie cât de curând.

caricatura de Carmen Chiperea Între timp, am scris câteva cărţi. Pe prima am intitulat-o „Singur printre americani”, deoarece am scris-o după a doua excursie în Statele Unite ale Americii. Nu este o carte de călătorie, ci una de note luate în timpul călătoriei, cu tendinţe eseistice, dacă pot spune aşa. A doua a fost „America After America”, de fapt o traducere a primei, cu înlocuirea unor pasaje interesante doar pentru români cu altele de interes general, deci cu un caracter eseistic mai pronunţat. A urmat „Între două idealuri”, o carte în aparenţă autobiografică. Am plecat de la ideea că, sub această formă, pot avansa unele idei ce, altfel, pot părea prea rigide sau plictisitoare. Relatând o întâmplare reală, pot avansa mai uşor concluzia la care am ajuns ca urmare a acelei întâmplări. În „Tradiţie sau liberul arbitru?” am renunţat la artificii şi am abordat subiectul direct: este un eseu. Sper să mai public şi altele. Unele sunt aproape gata.

Printre menţionările cele mai recente este includerea mea în „Who Is Who – Verlag – Enciclopedia Personalităţilor din România”. E ceva, nu?

M-am lăudat destul. Gata! De pe Internet se pot afla mai multe despre mine. La o căutare cu „Cristache Gheorghiu” apar câteva mii de adrese ale site-urilor cu şi despre mine. Ghilimelele şi numele complet sunt necesare pentru a evita afişarea altor site-uri. La adresele http://gheorghiu.bizhat.com şi http://cristache.freehostia.com sunt cele mai recente site-uri personale, dar ele se pot schimba cu timpul.