Între ficţiune şi realism

Ficţiune autentică găsim în poveştile pentru copii. Ea este însă şi cel mai greu de realizat. Este nevoie de un autor inteligent şi talentat pe deasupra. El trebuie să fie suficient de subtil pentru a atrage copilul în poveste, dar să-i transmită şi morala povestirii fără să-l plictisească. În lipsa lor, apar desenele animate pe care le vedem la televizor, unde agresivitatea este chiar mai mare decât în filmele pentru adulţi. Ficţiunea pentru adulţi este acelaşi lucru, destinat adulţilor, sau ar trebui să fie. În realitate, aici, inteligenţa este lăsată pe seama cititorului, iar talentul, atunci când există, se limitează la preluarea unor întâmplări reale, uşor modificate şi, eventual, romanţate prin câteva floricele potrivit gustului autorului. Mark Twain declară deschis în autobiografie acest fapt. (Paginile 9, 12, 13, 25 şi multe altele) Chiar şi în prefaţa unor cărţi precizează numele real al eroilor.

„The Adventures of Tom Sawyer MOST of the adventures recorded in this book really occurred; one or two were experiences of my own, the rest those of boys who were schoolmates of mine. Huck Finn is drawn from life; Tom Sawyer also, but not from an individual -- he is a combination of the characteristics of three boys whom I knew, and therefore....”

Mark Twain a fost un autor cinstit. Adevărul este că orice autor scrie ceea ce gândeşte. De aceea, memorialistica este cea mai bună literatură, cu condiţia să fie sinceră. M-am întrebat, de aceea, de ce la noi este apreciată ficţiunea şi nu memorialistica. Răspunsul e simplu. Este o rămăşiţă din perioada proletcultistă, când a fost cultivată din necesitate. Acolo, eroul pozitiv trebuia să fie neverosimil de pozitiv, în timp ce personajele negative nu puteau avea nici o calitate. Cum ei nu pot exista în lumea reală trebuiau inventaţi. Cum însă nimeni nu era dispus să-şi piardă timpul şi reputaţia cu asemenea născociri, statul a finanţat şi organizat o întreagă structură socială pentru a-şi realiza obiectivul propagandistic. Scriitorul profesionist – a se citi înregimentat, singurul ce putea publica – şi-a însuşit normele. Astăzi, deşi situaţia s-a schimbat, terminologia a rămas şi – pentru unii – normele au devenit criterii de evaluare. Aşa stând lucrurile, a scrie ficţiune pentru adulţi nici nu-i greu, şi nu mă miră că mulţi prieteni mă întreabă de ce n-o fac. Adevărul este că m-a bătut gândul de multe ori, dar nu am avut niciodată suficienta răbdare. Am fost convins întotdeauna că am lucruri cu mult mai bune de făcut.