Eseu publicat inrevista de literatura Dealul Melcilor numarul 2/2005

ANTROPOID

Cu câtva timp în urmă, am vizitat o familie ce avea un câine. În ciuda dimensiunilor sale impresionante, câinele era deosebit de jucăus, probabil pentru că stăpânii, în lipsa copiilor, se jucau mult cu el. Am apucat si eu s-o fac, dar după putin timp au venit si alti musafiri, asa că a trebuit să renunt. Câinele, însă, nu voia să tină seama schimbarea prioritătilor mele, asa că insista, în ciuda admonestărilor repetate ale stăpânei lui. Când aproape că uitasem de existenta lui, constat că se strecurase în spatele canapelei pe care stăteam, asezase alături de mine mingea de tenis cu care tocmai ne jucasem, iar cu laba mă împungea, în timp ce cu capul îmi făcea semne să vin la joacă. Ochii săi nu pot

să-i descriu: scăpărau de inteligentă asa cum putini oameni reusesc s-o facă.

Mi-am amintit această scenă în fata afirmatiei deseori invocată precum că oamenii, spre deosebire de animale, sunt fiinte inteligente. Exemplul dinainte dovedeste că lucrurile nu stau tocmai asa.

La primul nivel, chiar si plantele, nu numai animalele, actionează la stimuli. La un nivel superior, animalele au initiativă mai ales în căutarea prăzii si uneori

actionează chiar inteligent. S-a mai spus că omul este singurul animal care are imaginatie si este capabil să conceapă scenarii. Chiar dacă din acest punct de vedere el este net superior, nu putem spune că animalele sunt complet lipsite de asemenea calităti. Ce-i rămâne totusi omului cu adevărat numai al său? Etimologia cuvântului antropoid ne duce la „anathrőn hŕ ópope", adică „examinează ceea ce a văzut". N-am inventat eu aceste legături între cuvinte nu sunt filolog , dar a spus-o Platon în Cratylos, iar pe el îl cred pentru că în mod sigur stia limba greacă veche.

Deci, omul examinează! Evident, vrea să înteleagă mai mult decât i se oferă la o primă privire. Îsi pune probleme si asupra cauzelor. Dacă le află, e bine. Dar dacă nu le află? Atunci începe să confabuleze, îsi imaginează scenarii fanteziste. Când le mai spune si altora, apare minciuna.

Cred că aceasta este adevărata deosebire dintre om si animal: minciuna.

Aceste gânduri nu au nimic comun cu vreo campanie electorală.

STIINTA SI BISERICA

Toată lumea acceptă azi ideea că biserica a comis o gravă eroare atunci când a respins cercetarea stiintifică si a ignorat descoperirile din epocă. Giordano Bruno, Galileo Galilei etc., au devenit celebri nu

numai prin opera lor, dar mai ales ca exemple ce punctează atitudinea retrogradă a preotilor.

Si totusi, ne putem întreba la ce a folosit omenirii ,,cucerirea cosmosului". Nu

numai că n-a cucerit nimic, dar chiar lărgirea spatiului cunoasterii noastre reprezintă un infinit mic în comparatie cu Universul, si nu ne-a adus răspuns la vreuna din întrebările fundamentale. În schimb, a dărâmat întregul edificiu construit de religie, edificiu ce ar fi putut să ne aducă mai mult confort psihic, bazat pe un pic de moralitate, ce-i drept dacă la baza lui ar fi stat filozofia adică dragostea (filo) de întelepciune (sofia) si nu dorinta de putere si bogătie a clericilor. Că edificiul a fost subred si s-ar fi dărâmat oricum, e adevărat, dar e la fel de adevărat că nici exagerările în directia opusă nu ne-au folosit

la nimic, iar posibilitătile deschise de genetică si altele asemenea sunt astăzi

de-a dreptul îngrijorătoare. O cale de mijloc, a întelepciunii, ar fi fost solutia ideală, dar întelepciunea pare să fie doar o notiune teoretică, poate chiar abstractă. Viata reală, din nefericire, este asemenea unui pendul ce se miscă de la o extremitate la alta, unde stationează foarte putin. În schimb, prin zona de mijloc trece cu cea mai mare viteză. Dacă l-am opri, n-ar mai fi pendul si n-ar mai fi viată.

Dar parcă, totusi, trece prea repede.

DEALUL MELCILOR

Pentru noi, brasovenii, Dealul Melcilor este un loc frumos, ce poate evoca în sufletele noastre tot felul de sentimente, amintiri, etc. În ceea ce priveste denumirea ca atare, originea ei, preferăm să nu ne întrebăm, pentru că nu asteptăm răspunsuri interesante.

Pentru toti ceilalti, însă, denumirea „Dealul Melcilor" cheamă la o încercare de interpretare a sensului cuvintelor, o posibilă metaforă.

Prima ce-mi vine în minte este o Golgotă a melcilor, dar fără tragismul celei crestine, desi nu stim nimic depre religia melcilor. Dincolo de glumă, îmi rămâne în minte ideea unui efort disproportionat fată de posibilităti, dar pe care o întreagă colectivitate acceptă sau este obligată să-l facă.

Se naste deci dilema: „în ce scop?" Atunci când George Leight Mallory a fost

întrebat de ce insistă să escaladeze Everestul încă necucerit pe vremea lui, si pentru care a si murit el a răspuns: „Pentru că el există!"

Existenta dealului de lângă Tâmpa este singura certitudine. Oare chiar numai pentru atât vor melcii să-l urce? Oricum ar fi, metafora rămâne!

În ceea ce mă priveste, desi nu mă obligă nimeni, accept totusi să urc dealul de parcă as avea în mine acel demon al lui Socrate (scuzati comparatia), demon pe care astăzi unii contemporani preferă să-l scrie „daimon", pentru a evita conotatia negativă pe care acest cuvânt a căpătat-o între timp.

Iată că, acum, s-a născut o altă dilemă: „Oare nu cumva sunt cuprins de vreun demon?" Mai bine mă opresc!

Cristache Gheorghiu